Lumea văzută la microscop
Frumusețea și complexitatea lumii văzută prin microscop depășește cu mult imaginația noastră. De cele mai multe ori ne-am pus întrebarea sau mai bine zis întrebările: oare cum arată pielea umană văzută prin microscop, cum arată firul de păr, cum arată alimentele sau lichidele pe care le consumăm zilnic, cum arată diverse materiale plastice, metalice sau textile și multe alte elemente precum bacteriile, mucegaiurile și plantele, etc. Astfel elevii clasei a V-a „A” au explorat lumea văzută la microscop într-un atelier științific organizat în data de 18.02.2020. Prin participarea la atelier elevii și-au identificat și consolidat abilitățile unui mic cercetător, cum ar fi: folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator în observarea celulelor vegetale și animale, a grăunciorului de polen, mucegaiului – cenușiu, parameciului, euglenei-verde și a amibei.
Lumea văzută la microscop îl ajută pe om să descopere, să cerceteze şi să trăiască sentimente fascinante.








