100 de zile de şcoală
Vineri, 17 februarie 2023, elevii claselor a I-a , coordonați de învăţătoare, au sărbătorit, în mod festiv, împlinirea a 100 de zile de când au început activitatea şcolară.
Micii elevi, ajutați de părinți, au realizat și prezentat colecții de obiecte diverse, confecționate din 100 de piese. Într-un entuziasm general, elevii au cântat, au dansat și s-au bucurat de bilanțul primelor 100 de zile de școală.
Nu mică le-a fost bucuria când a primit fiecare, drept răsplată, aplauze din partea părinţilor şi a colegilor şi câte o diplomă de merit pentru talentul dovedit. Finalul a fost destul de dulce, dat fiind faptul că un minunat tort a fost împărţit în mod egal tuturor participanţilor.
Au trecut doar primele 100 de zile de şcoală, sunt aşteptate cu nerăbdare şi altele, important este ca ele să lase în sufletul copiilor imagini şi amintiri frumoase care să rămână acolo pentru totdeauna.


















