Succese în noul an de studii
Un nou an şcolar este pentru toţi un prilej de bucurie şi speranţă. Primul Sunet aduce după sine un nou început, plin de vise și realizări frumoase.
Dragi elevi, voi sunteți viitorul și speranța acestei țări. În drumul deosebit spre cunoaștere, adăugați în bagajul vostru de experiențe valoarea perseverenței, iubirii pentru frumos și încrederea că sunteți cei care pot schimba lumea în bine. Fiecare clipă petrecută la școală să fie prilej de descoperire, iar învățăturile dascălilor voștri să vă călăuzească mereu pe drumul succesului.
Stimați dascăli, sunteți inimoși călăuzitori ai acestor minți curioase și deschise spre cunoaștere. Prin dăruirea Dumneavoastră, transmiteți nu doar cunoștințe academice, ci și înțelepciune, lumină, cultură, valori. Vă mulțumim pentru devotament, răbdare și pentru că sunteți modele de urmat pentru elevi. În această misiune nobilă, Vă dorim inspirație neîncetată și multă răbdare.
Dragi părinți, implicarea dumneavoastră în activitatea educațională contribuie la realizarea unui adevărat parteneriat din care are de câștigat toată societatea.
Tuturor un frumos nou an școlar și plin de succes!
Cu mult respect Administrația liceului






