Întâlnire cu poeta Ada Zaporojan, Biblioteca ,,N. Titulescu”
Biblioteca noastră a fost gazda unei frumoase întâlniri cu scriitoarea Ada Zaporojan.
Împreună cu elevii de la Liceul „Mircea cel Bătrân” și profesoara Svetlana Dragan, am ascultat cu drag creațiile autoarei, descoperindu-i universul sensibil și plin de emoție.
Copiii s-au pregătit cu mult entuziasm, recitând poezii și jucând scenete inspirate din opera scriitoarei.
Îndrăgita scriitoarea prin vocea blajină, prin cântecele și poeziile interpretate, prin mesajele sincere, i-a cucerit pe micii cititori din primele clipe.
În semn de apreciere, am realizat un „Ulcior al primăverii”, decorat cu narcise – simbol al renașterii și frumuseții. Iar doamnei Ada Zaporojan, i-am confecționat cu drag o coroniță din narcise, recitându-i poezia „Narcisa”, aducând astfel un omagiu liric primăverii
și talentului său.
Felicitări tuturor participantilor pentru frumosul eveniment! 






















